Nu, nu am spus-o eu, ci marea doamnă a literaturii polițiste, Agatha Christie. Am citit astăzi un articol pe site-ul Ceașca de cultură, care mi-a reconfirmat iubirea necondiționată pentru Agatha Christie și pentru romanul polițist scris de ea.

O scriitură polițistă bună nu îți lasă în urmă întrebări la care nu ai găsit răspuns, nu scoate în evidență detaliile ce conduc către aflarea criminalului și nici nu pune accent pe informații macabre, acțiuni sadice sau personaje violente.

Eu am citit articole și lucrări de specialitate despre autopsii, am vizionat filme reale cu medici legiști, am discutat cu doctori și le-am trimis pasaje din carte pentru a verifica autenticitatea explicațiilor, daaaar… în Șase păpuși Matrioșka nu am povestit despre oameni al căror unic scop este violența fizică, nu am oferit detalii morbide și nici nu am insistat pe descrieri inutile din sala de autopsie.

Am preferat să mă concentrez pe logica poveștii și pe coerența acesteia. Am preferat ca toate întâmplările să fie ancorate în realitatea noastră și să nu fie incredibile, ci din contră, autentice.

Descrierile clădirilor din roman au fost bazate pe clădirile reale. De exemplu, sediile Inspectoratelor de Poliție din Sibiu și București, sau holul hotelului Continental din Sibiu.

Foarte mult timp mi-au luat și cercetările privind efectele anumitor substanțe, atât la nivel psihic, cât și fizic, studierea rânduielilor monahale sau consultarea meniurilor și vizualizarea interioarelor restaurantelor raw-vegan din diferite țări.

Interesul de a scrie cărți despre crime a fost, pentru Agatha Christie, motivația ce a determinat-o să se preocupe de studiul amănunțit al criminalisticii, din dorința de a se apropia în profunzime de mecanismul psihic și emoțional al celor, în viziunea cărora, „răul este bine”. În acest caz, cum ar putea fi romanul polițist un gen frivol?

Eu am realizat o cercetare extinsă în legătură cu autopsiile, cum spuneam mai sus, doar pentru a scrie câteva pagini de carte. Similar cu multe alte „evenimente” din carte.

Nu aș fi eu dacă aș îndrăzni să mă compar cu Agatha Christie, dar scriu romane polițiste clasice datorită ei. Ea m-a atras în mrejele acestui stil de roman și m-a ținut captivă ani la rândul. În operele ei m-am regăsit în totalitate ca scriitor și sper să scriu ca ea atunci când voi atinge maturitatea scriitoricească.

La fel ca în anii ’20 sau ’30, astăzi peisajul literar al genului larg „crime & mystery” este dominat, de fapt, de thrillere pline de acte de o cruzime rar întâlnită, de povești care scot în evidență sadismul unor criminali și ingeniozitatea în a găsi modalități originale de a omorî un personaj. Dar realitatea este că cele mai multe omoruri se produc tot în mod clasic, fără metode ieșite din comun, iar motivațiile din spatele acestora sunt aceleași de sute de ani: gelozia, invidia, banii, răutatea. Iar romanul polițist va avea întotdeauna farmecul său.