Decembrie a fost o lună plină și bogată în întâmplări extraordinare. După ce am lansat romanul Moarte în Peru pe final de noiembrie, începutul ultimei luni din an a fost plin cu expediții către prietenii din țară și străinătate, autografe personalizate și drumuri prin oraș cu laptop-ul pe genunchi.

Ziua mea de naștere a fost extraordinară, am primit multe telefoane, mail-uri și mesaje, bucurându-mă de fiecare urare în parte. A doua zi, sâmbătă, pe 10 decembrie, am participat la o întâlnire cu prieteni autori de la Tritonic și bloggeri, unde m-am simțit ca acasă. Am vorbit despre piața de carte din România, despre proiectul Blogosfera SF&F, despre lipsa unor bloggeri specializați în recenzii de romane polițiste și multe altele. Am oferit chiar și autografe. ;)

Continuând tradiția începută la Târgu Mureș, "am stat la poză" cu prietenele mele Teodora Matei (stânga) și Anamaria Ionescu (dreapta), două scriitoare excelente de crime.

Moarte în Peru și Șase păpuși Matrioșka au ajuns în casele multor prieteni, mai jos aveți fotografiile realizate de Florina, în friguroasa Suedie, și Galia, un fotograf de peisaj incredibil. În paranteză fiind spus, fotografiile pe care Galia le-a făcut în Florența m-au inspirat pentru următorul roman. :)

Florina a fost foarte încântată că la ambele cărți am oferit un mic cadou cititorilor mei. La primul am oferit un pandativ în formă de păpușă Matrioșka, iar acum un magnet cu geoglifa preferată a Mariei Reiche, maimuța cu coada în spirală și nouă degete. Magneții au fost pregătiți de Măriuca și Mihăiță și mulți dintre ei sunt acum pe frigiderul nostru. :)

Ultima întâlnire oficială pe anul acesta a fost, de fapt, prima mea conferință în calitate de scriitor publicat la Tritonic.

Le mulțumesc încă o dată lui Doru Buzducea, Decanul Facultății de Sociologie și Asistență Socială, și lui Bogdan Hrib, Directorul Editurii Tritonic, pentru inițiativă și punerea în practică. Au fost prezenți și Gabriel Jderu, Michael Haulică, Dănuț Ungureanu, Anamaria Ionescu, profesori și studenți. Aștept cu nerăbdare următoarea întâlnire, cu speranța că vom dezvolta subiectul de la idee la carte și nu numai.

Dacă anul viitor ajungeți prin Cișmigiu, nu strică să dați o fugă și la librăria Books&Co., unde puteți găsi o paletă largă de cărți, de la cele academice, până la cele de ficțiune. Inclusiv ale mele. :)

Anul a început frumos, cu lansarea primului meu roman, în februarie, și s-a terminat la fel de frumos, cu lansarea celui de-al doilea. Dacă mai aveți cadouri de cumpărat și vreți să faceți fericiți patru prieteni, am creat o ofertă specială pentru sărbători.

2 exemplare Șase păpuși Matrioșka + 2 exemplare Moarte în Peru = 140 lei + transport gratuit + e-book gratuit Șase păpuși Matrioșka + autografe personalizate + cadou.

Sper că anul ce aproape s-a terminat a fost bun cu voi și vă uitați cu drag în urmă. Oricum ar fi, vă doresc ca 2017 să vă aducă liniște în suflete, să redescoperiți plăceri de mult uitate, să zâmbiți mai mult, să aveți familia și prietenii aproape!

Sărbători Fericite!