Jinx

Am vrut să mă întorc, să văd unde am primit lovitura. Habar n-am de ce, pentru că oricum nu puteam face nimic! N-am reușit să îmi mișc capul în nicio direcție, de parcă lovitura de cuțit îmi scurtase gâtul. Am deschis ochii și l-am văzut pe tenismen. După urletul animalic de mai devreme al colericului, scena noastră devenise parte a unui film mut. Tenismenul mi-a părut un observator suspendat în timp și în loc. Numai Scott Bakula mai arăta așa, când sărea dintr-un corp într-altul! Incapabil să scoată o vorbă sau să facă un gest, tenismenul rămăsese pironit lângă masă, cu mâinile ridicate în aer și gura deschisă într-un strigăt nerostit.
Lovitura de cuțit îmi paralizase mușchii, deci știam ce înseamnă să nu te poți mișca! Expirasem cu un șuierat tot aerul din piept atunci când lama îmi atinsese plămânul, iar mâinile îmi căzuseră inerte pe lângă corp. Ochii mi se acoperiseră cu un văl cețos, iar durerea mă înțepa cu raze de foc. Mi-aduc aminte că l-am văzut ca prin vis pe înfumurat cum a sărit la rândul lui peste masă, cum l-a prins de încheietură pe coleric și cum i-a tras un pumn sub bărbie, proiectându-l la pământ. Nu l-aş fi crezut capabil de o asemenea faptă, deci i-am admirat curajul nebunesc. I-am mulţumit în gând înainte să leşin, însă atunci eram sigură că am să mor.