Moarte în Peru

Despre scenă

Romanul se deschide cu o crimă petrecută în Nazca: un bărbat a fost înjunghiat și cadavrul a fost abandonat pe o stradă pustie. Cei doi polițiști locali ce au ajuns la fața locului încearcă să afle primele informații.

---

Iunie 2016. Nazca, Peru.
O muscă violet bâzâie în cerc deasupra unui bărbat cu ochi căprui, acum sticloși, înjunghiat în dreptul inimii. O alta se așază pe mânerul cuțitului, dar își ia imediat zborul, alungată de pașii polițiștilor locali.
— Îi bag în mă-sa pe toți turiștii ăștia! spune unul dintre ei când ajunge lângă cadavru.
Polițistul care vorbise privește în stânga, apoi în dreapta și clatină din cap. Din cele peste douăzeci de cocioabe aflate pe strada pustie, doar două sunt locuite. Zidurile caselor părăsite sunt acoperite de graffiti multicolore și buruieni. Aerul e fierbinte și îmbâcsit de praf. Un Volkswagen Camper cu cauciucurile tăiate a fost abandonat la câțiva zeci de metri distanță, lângă o clădire din care mai rămăsese doar fațada albastră. În afară de zumzăitul muștelor, niciun alt sunet nu se aude lângă ei.
Ce naiba a căutat ăsta aici? se uită polițistul la bărbatul ucis. Cămașa kaki, plină de sânge coagulat, este acoperită parțial de o vestă cu multe buzunare, pe unul dintre ele fiind imprimată o siglă roșie, blugii bleumarin sunt tăiați în genunchi, iar bocancii din piele sunt murdari de pământ uscat.
— Rucsac n-are, nu se vede niciun aparat foto și nu mai are nimic în buzunarele alea multe, mormăie bărbatul pentru sine.
Aruncă o privire rapidă către partenerul său, aflat în fața sa, o alta către necunoscut și se întoarce cu spatele.
— Un'-te duci, Jesús? îl întreabă colegul său.
— Să iau telefonul din mașină, răspunde acesta fără să se uite înapoi.
— Îl suni pe Diego?
— Da, Luis, îl sun pe Diego. Ai vreo problemă cu asta?! se oprește bărbatul cu mâna pe portieră.
— Știi bine că nu-mi place de el!
— Dar de ăia 500 de soli pe care îi primești pentru fiecare pont, îți place?
Luis își îndeasă mâinile în pantaloni și ridică din umeri. Jesús apelează un număr din lista de favorite și scoate un pachet de gumă de mestecat din haină.
— Vino pe Loque Lupanqui! Pe colț este o dărâmătură verde deschis. La 20 de metri mai sus.
Închide convorbirea fără să aștepte confirmarea celuilalt și aruncă mobilul pe scaunul șoferului. Își trage cascheta pe ochi, își aranjează uniforma și se uită în oglindă.
— Mă îndoiesc că femeile se excită atunci când te văd la televizor vorbind despre cadavrul unui alb nenorocit!
— Doar pentru că Gina te așteaptă doritoare și umedă seară de seară, nu înseamnă că…
— Nenorocitule, n-o băga pe Gina în gura ta slobodă! îl amenință Luis cu degetul.
— Pentru informarea ta personală, cu fiecare cadavru găsit, dacă nu cade ceva, tot pică, rânjește Jesús și scuipă guma. Doar tu ești prost că te-ai oprit în Gina.
Luis sare spre Jesús și ridică pumnul la el.
— Bine, bine, retrag ce-am spus! râde Jesús în hohote. Nu în Gina, cu toate că și asta ai făcut-o, dar te-ai oprit la Gina. E mai bine-așa?
— Du-te-n pizda mă-tii, nu știu de ce dracu’ îți suport mârlăniile! îi aruncă Luis vorbele în față.
— Pentru că suntem prieteni de când aveai 5 ani și mă-ta te lăsa la noi acasă, mort de foame? A, și poate pentru că ți-am salvat curul de vreo câteva ori?
Luis se răsucește pe călcâie și se duce lângă bărbatul necunoscut.
— Notează, că acum vine Diego și nu mai apucăm să ne facem treaba cum trebuie! spune peste umăr către Jesús.
— Da, să trăiți! La ordin! îl salută acesta în batjocură, apropiindu-se cu pași mari.
Luis examinează cadavrul cu atenție, așteaptă ca Jesús să scoată un carnet și un pix, apoi începe să dicteze:
— Victima este de sex masculin, fără acte asupra sa, caucazian, 42-45 de ani, păr grizonant, constituție atletică, înălțime aproximativ… Pune talpa bocancului lângă capul victimei și pășește spre picioarele acesteia… un metru șaptezeci și cinci, plus sau minus cinci centimetri.
Se apleacă de mijloc și se uită cu atenție la cuțit.
— Până la efectuarea autopsiei, putem afirma că moartea a survenit instantaneu, în urma unei plăgi la nivelul pieptului cu o armă albă. Lama nu se vede, dar studiind mânerul din os fără încrustații, cel mai probabil este scurtă și lată, identică cu cea a unui cuțit de cizmă.
Jesús scrie rapid, scrijelind foaia subțire și aprobând constatările colegului său.
— Nu înțeleg de ce un idiot de turist se plimbă la marginea orașului, își freacă Luis barba. Tu de ce crezi că a venit aici?
— Dacă a venit după droguri, a greșit strada, spune Jesús.
— Cine naiba caută droguri în Lupanqui? ridică Luis sprâncenele. Da’ chiar să fi fost așa, de ce n-a mai plecat?
— Poate pentru că-l încurca cuțitul ăla din piept…? îl lovește Jesús cu cotul.
Luis aude un motor de mașină și se îndreaptă apăsat către capătul străzii.
— Cine e? Diego? strigă Jesús.
— Nu. Nu-i văd Ford-ul.
— Legistul a zis când ajunge?
— Era în Lima, la o conferință. Deci nu mai devreme de mâine la prânz.
— Aha, se scarpină Jesús în cap, împingând cascheta în spate. O să fie o după-amiază a dracului de lungă!

---

Cu două luni în urmă. Berlin, Germania.
Mathias Eiffel coboară cu greutate din mașină, refuzând ajutorul șoferului său. Portarul clădirii îi deschide ușa cu capul plecat, mormăind un salut.
— Gutten Tag! rostește Mathias gâfâind. Was für ein schrecklicher Tag! (Ce zi oribilă!)
Apasă butonul liftului și câteva minute mai târziu, Mathias intră în apartamentul situat la etajul opt al clădirii Selenium din centrul Berlinului. Blocul, auster la exterior, fusese reconstruit în anii ’70, proprietarii păstrându-i stilul Bauhaus interbelic. Mathias și-a cumpărat acest apartament în 2007, chiar înainte să se îmbolnăvească Zösel.
Își dezbracă pardesiul, își agață pălăria în cuier și se duce la barul din partea stângă a living-ului. Înfrigurat, își toarnă două degete de bourbon și se mută lângă fereastră. Ceața din ultima perioadă îl împiedică să vadă Turnul Televiziunii. Realizează (oare pentru a câta oară?) că urăște vremea de aici. De când Zösel și-a petrecut ultimele luni din viață într-o clinică la mică distanță de Selenium, Berlinul i se pare cenușiu, umed și trist.
Gândurile îi zboară la casa de pe malul lacului Genfersee (Lacul Geneva, Elveția), la zilele însorite de acolo, mirosul de cetină și apă sărată. Scutură din cap, pentru a alunga imaginile din Elveția. Acum are treburi mai importante de făcut. Nu peste mult timp cei aleși vor sosi la întâlnire și trebuie să fie pregătit. Astăzi este o zi mare și Mathias de-abia așteaptă să îi cunoască.
În mijlocul biroului din lemn de trandafir și mahon sunt așezate șase dosare din piele neagră, cel aflat deasupra având inscripționată în dreapta jos cifra unu roman. Mathias trage scaunul în dreptul teancului de dosare, ia o telecomandă și aprinde luminile candelabrului, apoi îl ia pe primul.
— Christina Frey, citește bărbatul cu voce tare. Născută pe 15 septembrie 1970 în Dresden, 45 de ani, inspector de taxe, vorbitoare nativă de germană. Limba engleză de nivel mediu.
Mathias se uită cu atenție la fotografia femeii, observându-i pomeții colțuroși, nasul lung și bărbia pătrată.
— Un metru șaizeci, optzeci de kilograme, ochi albaștri, profil androgin, păr blond închis.
Întoarce pagina și citește detaliile pe care detectivul particular Luca Gottlieb le găsise despre Christina Frey. Lesbiană, necăsătorită, într-o relație de lungă durată cu o profesoară. În fiecare an, își petrece vacanța de vară aproape de Cercul Polar, într-un cătun de lângă Trømsø, în partea de nord a Norvegiei. Rece și calculată, este persoana ideală să se ocupe de finanțele grupului și să-i țină în frâu pe ceilalți.
Pune dosarul în stânga, lângă laptop și îl deschide pe al doilea.
— Silvia Zaha din Barcelona, data nașterii 9 iulie 1991, 24 de ani. Liber profesionistă, mustăcește Mathias. Catherine Zeta-Jones în variantă spaniolă. Vrea să demonstreze că poate reuși în viață bazându-se doar pe inteligență. Sex-appeal-ul e secundar, însă le posedă pe amândouă din plin. Gottlieb aflase că Silvia Zaha are centura neagră la taekwondo și că în ultimii patru ani organizase mai multe expediții în Asia, Noua Zeelandă, America Centrală și de Nord. Pe lângă catalană, vorbește fluent engleza, italiana și româna.
— Karol D. Sowell, născută pe 21 martie 1971 în Green Bay, Wisconsin, Statele Unite ale Americii, continuă Mathias. Are aproape 45 de ani și de peste 20 de ani este angajată ca fotograf profesionist la Greenpeace. Cunoaște foarte bine spaniola și America de Sud fiindcă a locuit în Argentina în anii ’90.
Imaginea cea mai recentă fusese realizată la o cafenea de lângă Poarta Brandenburg. Femeia a sosit în Berlin cu câteva zile în urmă pentru a participa la o conferință pe teme de ecologie. Tunsă scurt, neglijent, cu un breton ce îi acoperă fruntea lată, Karol D. Sowell pare genul de aventurier care nu dă doi bani pe frumusețea exterioară. Ochiul său drept este puțin mai mare decât cel stâng și nasul triunghiular îi umbrește buza superioară, dar Mathias a reținut dantura perfectă și zâmbetul frumos.
Brățara metalică a ceasului de la mână se întrevede sub marginea cămășii albe și verifică câte minute mai are la dispoziție.
— Acum bărbații, murmură el, citind în gând informațiile din cel de-al patrulea dosar.

SFÂRȘIT

Fragmentul de față face parte dintr-o lucrare de ficțiune publicată la Editura Tritonic. Personajele, evenimentele și dialogurile sunt creionate din imaginația autorului și nu sunt reale. Orice asemănare cu evenimente actuale sau persoane, în viață sau nu, este accidentală sau fictivă. Dreptul scriitoarei Silvia Chindea de a fi identificată ca autor al acestui roman este reglementat de Legea nr. 8/1996 (cu modificările și completările ulterioare) privind dreptul de autor și drepturile conexe (actualizată în 2015). Toate drepturile sunt rezervate.
Fragmentul este oferit cu titlu gratuit pentru cititorii site-ului www.silviachindea.com. Nicio parte a acestuia nu poate fi reprodusă, copiată, transmisă sau distribuită fără acordul prealabil al autoarei Silvia Chindea. Cererile pentru publicarea acestui fragment, în format e-book sau tipărit, trebuie trimise pe adresa de email.
--------------------------
Dacă această scenă te-a captivat, poți cumpăra romanul "Moarte în Peru" în format tipărit. Iar dacă vrei să mai citești fragmente sau să vezi fotografii din Peru, te aștept și pe pagina de Facebook a romanului.
Silvia Chindea