Like seeing a photograph of yourself as a child, encountering handwriting that you know was once yours but that now seems only dimly familiar can inspire a confrontation with the mystery of time. ― Francine Prose, Reading Like a Writer: A Guide for People Who Love Books and for Those Who Want to Write Them

Francine Prose a spus că întâlnirea cu propriul scris de mână, acum doar vag familiar, poate inspira o confruntare cu misterul timpului. Exact ca atunci când vezi o fotografie cu un copil și afli că tu ești acel copil. 

Timpul nu stă în loc. Secundele aleargă, zilele merg în pas alert, anii se târăsc, dar asta doar până când te uiți în urmă și vezi unde ești astăzi. Doar atunci te întrebi „unde a zburat oare timpul?”

De când m-am reapucat serios de scris, tot descopăr caiete studențești pline de povestiri scurte, de romane începute și neterminate sau de poezii. Am (re)citit până acum pagini întregi scrise de mână și la fiecare dintre ele m-am minunat de ideile pe care le aveam pe vremuri, de poveștile născocite și de portretizările pe alocuri copilărești.

Din 2006, de când am început să scriu povestiri scurte, am scris mii și mii de rânduri, toate pe calculator sau laptop. Acest post nu este o ridicare în slăvi a scrisului de mână pentru că, pur și simplu, mie nu îmi lipsește. Tastele mi se par o prelungire firească a degetelor mele și „țăcănitul” lor face parte din mine.

Ideea acestui post mi-a venit miercuri seară, când am fost la Simona, fosta mea colegă de liceu. Făcuse brioșe și miroasea extraordinar în casă, așa că am rugat-o să îmi dea și mie rețeta. Ce-i drept, m-a întrebat dacă mi-o scrie sau mi-o trimite pe e-mail. Nu i-am răspuns, așa că a scos o agendă scrisă de mână, plină de rețete și mi-a copiat-o pe cea pentru brioșe. Mi s-a părut fantastic de autentic și m-a proiectat direct în trecut, în ’94-’95, când jucam ping-pong pe catedră cu cartea de istorie (fiindcă era singura cartonată).

Și mi-am dat seama care este misterul timpului: un simplu gest din prezent te poate trimite direct în momente ascunse undeva în suflet, pagini din viața ta pe care nu le-ai uitat, dar pe care s-a așternut praful și nu mai poți distinge ce este scris dedesubt.