Acest site folosește cookies pentru funcționare. Navigând în continuare îți exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor. Află mai multe!
X

blog

Încep cu bilanțul pe 2019. Că așa e frumos la final de an! :) Am lansat Numărul 5  la Editura Eagle și am relansat Șase păpuși Matrioșka , ajungând cu ambele în multe librării online și fizice. Am tradus în premieră în limba română nuvela Aventura granatului albastru a lui Sir Arthur Conan Doyle, care a fost publicată în numărul doi al Revistei Vulturul . Am editat și redactat romane, nuvele și povestiri, descoperind astfel mulți autori talentați. Îmi doresc ca în 2020 să mă împlinesc ca autor și să public cel de-al treilea roman, Epilog . Poate și nuvela Omul pădurii. Îmi place foarte mult să scriu și încurajările voastre mi-au dat încredere că o fac și bine. ;) Mi-ați citit ...

În orice moment al vieții noastre, suntem suma tuturor oamenilor care ne-au trecut prin viață și suma tuturor întâmplărilor, gândurilor și sentimentelor pe care le-am trăit. Acum cinci ani l-am pierdut pe tatăl meu. Mult prea devreme, brusc și nedrept. Ca orice pierdere a cuiva drag. Probabil există foarte puține zile în care nu mi-aduc aminte de el. Prezentul este atât de legat de trecut. Îi aud vocea de multe ori și chiar știu ce ar spune sau ar face într-o anumită situație. E bizar, de parcă ar exista o conexiune peste vremuri și existențe. Lui i-am dedicat primul roman și, exact cum am scris acolo, sunt sigură că ar fi fost mândru de mine. Până la un punct, nu am scris despre tatăl meu...

După mai multe luni în care nu am reușit să mă regăsesc și să pun pe hârtie ideile pe care le învârt în cap de ceva vreme, cercul a fost spart de o propunere lansată de Revista Vulturul . Aceea de a scrie o povestire care să apară în numărul inaugural, alături de nume mari din literatura autohtonă și nu numai. Inspirația mi-a venit în scurta vacanță la 2 Mai, avută la începutul lui august. Locul de plajă preferat de copii era foarte aproape de rulote și astfel am avut timp să studiez oamenii care au ales o cazare atipică, în loc de o cameră de pensiune sau hotel. În fața laptop-ului, m-am lăsat purtată de imaginație și după primele două scene, mi-am dat seama că povestea e chiar faină și...

Romanul Șase păpuși Matrioșka se află la a doua ediție și la cel de-al treilea tiraj, la doi ani după lansarea oficială. Iar eu recunosc că nu pot fi mai mândră și mai fericită de-atât! :) După prezența de la Gaudeamus 2017, atât cu acest roman, cât și cu Moarte în Peru și o povestire în antologia Noir de București , iată că începutul de an mă prinde la Buzău, unde voi onora invitația lui Mugur Cornilă de a participa la o întâlnire cu cititorii buzoieni. Întâlnirile de genul acesta poate par plictisitoare din exterior, dar pentru că îi voi avea alături pe Marian și Mugur, sunt convinsă că discuțiile despre scris și literatura polițistă contemporană numai așa nu vor fi. Dacă citiți desc...

M-am gândit ca anul acesta să împart poveștile de la Gaudeamus în două "volume". După un drum de aproape două ore... deh, vineri seară în București... am ajuns la standul Tritonic, pentru a mă alătura celor 17 scriitori cu care împart paginile singurei antologii noir din România. Este vorba despre "Noir de București", coordonată de Bogdan Hrib, o antologie care a prins excelent la public, încă din primele zile de târg. Am oferit foarte multe autografe, toate personalizate, și am revăzut oameni dragi. Povestea mea, "Întâmplări anodine", este singura poveste de dragoste (noir) din volum. Chiar dacă este penultima, sunt convinsă că cei 16 autori dinaintea mea vă vor suscita interesul pân...

La una din multele lansări de cărți din această vară, Bogdan Hrib m-a întrebat unde este povestirea mea noir. Pe care n-o scrisesem, evident. :) I-am promis atunci că în maxim o săptămână o va avea gata, pentru a intra în antologia pe care avea de gând s-o lanseze la Gaudeamus. Ceea ce am și făcut... Dorința lui Bogdan a fost să adune într-o antologie 17 povestiri noir, de la tot atâția autori români, fiecare cu stilul său, și să deschidă astfel o serie autentic românească. S-a gândit ca tematica de anul acesta să fie București, deci fiecare dintre noi a trebuit să creeze un personaj din București. Fără să vă dezvălui povestea mea și mai ales finalul acesteia, o să vă ademenesc, totuși, cu...

Pe Dan Rădoiu l-am cunoscut cu multă vreme în urmă și întâmplarea a fost ca amândoi să ne apucăm de scris în ultimii ani. Începând cu primul meu roman, "Șase păpuși Matrioșka ", și ajungând la nuvela "Cursă contra-cronometru ", lui Dan i-am dedicat multe mulțumiri publice, ca la Oscar, și multe altele personale. Nu am reușit să ajung la lansările anterioare, așa că ieri doar un cataclism m-ar fi oprit din drumul către BCU, unde a avut loc prezentarea oficială a celui mai recent roman al său, "Îngropat de viu". Dan s-a alăturat "Valului Tritonic ", o editură care în ultimii doi ani a adus alături unii dintre cei mai buni autori români de SF&F, Crime, Mystery & Thriller, iar acest lucru ...

Anul acesta a debutat așa cum am sperat, în sensul că am dat startul unor proiecte profesionale interesante, care m-au ținut în priză de dimineață până seara. Dar acest lucru a însemnat mai puțin timp pentru mine și pentru proiectele de autor. Am fost supărată că nu reușeam să finalizez nuvela "Cursă contra-cronometru " și nici să continui romanul "Epilog", am avut zile istovitoare și nopți zbuciumate, dar știam că totul va reintra la un moment dat pe un făgaș normal.  Cred că undeva între nașterea Măriucăi și cea a lui Mihăiță am ajuns la concluzia că lucrurile se întâmplă atunci când trebuie să se întâmple. Nici mai devreme, nici mai târziu, fie că ni le dorim, fie că nu. Să nu credeți, ...

Astăzi am citit un post pe site-ul lui Alex  și au urmat trei pași. Am început să scriu un comentariu, apoi am realizat că am mai multe de spus și merită un share. Am început să scriu din nou, dar la fel, am constatat că pot scrie un post separat. Așa că iată-l! Alex ne întreba ce am face dacă am trăi 500 de ani. Pe lângă faptul că nu mă pot gândi la o asemenea posibilitate, cel puțin acum este o utopie, m-am întrebat de multe ori ce aș face dacă aș trăi mai mult de 100 de ani. Și cred că totul pleacă de la frica noastră de moarte. Ne este frică că nu vom apuca să facem tot ce ne-am propus, că nu avem timp, că la pensie vom fi bătrâni și obosiți, fără chef și fără bani. Cumva cam ca la 20 d...

Probabil știți deja că am mai multe pasiuni. Iubesc orașele vechi, cu personalitate, serpentinele atunci când sunt la volan, dar la fel de mult iubesc să gătesc. Așa că nu am stat nicio secundă pe gânduri atunci când am primit invitația Alexandrei de la Happy Channel, de a pregăti trei rețete pentru emisiunea lui Vlad Gherman, Happy Food . Gândindu-mă ce rețete aș putea realiza, mi-a venit ideea de a avea câte o rețetă pentru cele două romane deja publicate, Șase păpuși Matrioșka și Moarte în Peru , dar și pentru următoarea carte, Moarte în Italia, și astfel am ales rețete specifice țărilor în care se petrec acțiunile romanelor: Peru, România și Italia. Prima rețetă a fost porc picant...