Încep cu bilanțul pe 2019. Că așa e frumos la final de an! :)

Am lansat Numărul 5 la Editura Eagle și am relansat Șase păpuși Matrioșka, ajungând cu ambele în multe librării online și fizice.

Am tradus în premieră în limba română nuvela Aventura granatului albastru a lui Sir Arthur Conan Doyle, care a fost publicată în numărul doi al Revistei Vulturul.

Am editat și redactat romane, nuvele și povestiri, descoperind astfel mulți autori talentați.


Îmi doresc ca în 2020 să mă împlinesc ca autor și să public cel de-al treilea roman, Epilog. Poate și nuvela Omul pădurii. Îmi place foarte mult să scriu și încurajările voastre mi-au dat încredere că o fac și bine. ;) Mi-ați citit cărțile, mi-ați trimis gândurile voastre bune și astfel mi-ați demonstrat că poveștile polițiste clasice sunt încă preferatele multora dintre voi. Pentru că, trebuie să fim realiști. Scriem și publicăm fiindcă avem povești de împărtășit, dar voi trebuie să le și citiți!

Dacă nu ați dat like paginii mele de scriitor de pe Facebook, eu zic că nu e timpul pierdut. Încă 8 like-uri sau 2 followers și intru în 2020 cu 700 de prieteni. Iuhuu! :) Sau dacă preferați să primiți rar spre foarte rar un newsletter din partea mea, aici vă puteți abona.

În încheiere, vă doresc ca anul viitor să vă găsească sănătoși, bucuroși de ce primiți în fiecare zi, deschiși la suflet și la minte. Să vă urmați pasiunile alături de cei care vi le înțeleg și vi le susțin și să fiți voi înșivă.

La mulți ani!