Acest site folosește cookies pentru funcționare. Navigând în continuare îți exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor. Află mai multe!
X

despre mine

Dacă nu m-aș fi lansat ca scriitor de romane polițiste, mi-ar fi plăcut să debutez cu o carte autobiografică! Viața mea a avut suișuri și coborâșuri, însă fiecare dintre ele mi-a modelat personalitatea. Citesc literatură din copilărie, dar am fost atrasă întotdeauna de romanele din seria crime și mister. Am început să scriu cărți polițiste și poezii cu vers alb încă din liceu. Pasiunea mea pentru scris a evoluat odată cu apariția blog-urilor, acum zece ani. Pe 21 Septembrie 2006 am publicat primul post pe blog. De atunci, am scris peste o mie de povestiri scurte, cu tematici diverse.

Aceeași pasiune m-a împins către Facultatea de „Comunicare și Relații Publice” și mai târziu către obținerea unui master în publicitate și reclamă. Am lucrat în publicitate până în 2009, când am decis că vreau mai mult. Așa că mi-am deschis propriul business și m-am ocupat de toate activitățile de comunicare și marketing ale acestuia.

Anul 2012 a fost perfect pentru a începe să scriu o altă carte, dar după 13.000 de cuvinte m-am oprit. De-abia doi ani mai târziu, după ce mi-am vândut firma, Șase păpuși Matrioșka a început să prindă contur în sufletul meu și, pentru prima oară în 20 ani, am știut că este momentul să îmi urmez aspirațiile. A fost emoționant să văd cum ideile evadează din mintea mea și se așază pe pagini electronice albe.

Cu romanul Șase păpuși Matrioșka readuc în prim-plan poveștile clasice cu comisari, criminali ingenioși și victime nevinovate, iar viitoarele cărți nu vor face excepție. Cu cel de-al doilea roman, Moarte în Peru, am schimbat continente, oameni și climă, trecând de la criminali autohtoni la multă culoare locală peruană. Povestea are loc tot într-o iarnă, dar de data aceasta în emisfera sudică, în celebrul oraș Nazca.

Stilul meu de scris este unic, interesant și foarte diferit de thrillerele americane – parcă trase la indigo – cu care am fost bombardați în ultimii ani. Eu prefer cadrele clasice, poveștile alerte și incitante care se dezvăluie treptat, scenele și personajele autentice. Vreau să îți fac cunoscută povestea din interior, nu să te arunc într-un decor care nu te reprezintă.

Pentru lansarea romanelor și a site-ului de față, am avut nevoie de susținere și ajutor din partea apropiaților. Daniel, este un fotograf incredibil și un cititor fervent de literatură de bună calitate. Dovadă stau nu numai fotografiile pe care mi le-a făcut pentru aparițiile în media, ci și imaginile pline de emoție pe care le realizează de aproape 15 ani. Corina este un art designer foarte talentat și totodată viitoarea mea cumnată. Ea pictează, desenează, modelează și, mai nou, creează coperți de cărți polițiste.

Dacă te întrebi ce fac atunci când nu scriu, poți afla că joc scrabble cu Măriuca sau desenez cu Mihăiță, mă plimb cu bicicleta mea citycross și particip la concursuri de ciclism, ascult muzică cu ritm și personalitate, conduc mașina pe serpentine, descopăr parfumul orașelor vechi sau gătesc.

Sunt o persoană activă social, îndrăgostită de Facebook și Instagram. Dacă vrei să mă cunoști mai bine și să ținem legătura, te invit să deschizi ușa către lumea mea. Chiar dacă romanele mele sunt pline de crime și asasini, prezența mea în social media este pozitivă și amuzantă.