Acest site folosește cookies pentru funcționare. Navigând în continuare îți exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor. Află mai multe!
X

Pachet 2 x Revista Vulturul

Despre scenă


Fragmentul face parte din nuvela mea, "Crimă în 2 Mai". Este o poveste polițistă autentică, cu personaje puține, inspirate din realitatea românească, într-un decor familiar. Acțiunea se petrece la bine-cunoscutele rulote de pe plaja din 2 Mai și are un final surprinzător.

---


— Bună seara, ridică el vocea către o femeie între două vârste, care spală câteva piersici.
— Bună seara, întoarce aceasta capul. Termin imediat și vin.
— Nu e grabă…
Radu se uită la ea. Picioarele pline de celulită se revarsă dintr-o pereche de pantaloni mult prea scurți pentru corpul pe care-l are. Părul e strâns într-o coadă neglijentă, din care îi atârnă șuvițe pe umeri. Câteva pete roșii se întind în jurul nasului. Probabil are în jur de 40-45 de ani, cu toate că pare mai în vârstă.
— Ia spuneți! își șterge femeia fața și mâinile de un prosop care-i atârnă de gât. Cu ce v-ajut?
— Am ajuns și eu acum, stau la numărul nouă. Și mă gândeam să ne cunoaștem.
Ridică ambele mâini în sus, să se vadă berile și gogoșile.
— Ooo, dar vai!, ce frumos din partea ’mneavoastră! Da’ vă rog, poftiți.
Deschide grăbită portița din lemn și îi face semn să intre.
— Vasile! strigă ea mai tare decât ar fi fost cazul.
Tușește de câteva ori, dar continuă:
— Vino ’ncoa, avem oaspeți!
Un bărbat corpolent apare în pragul ușii. Burta i se revarsă peste slipii care pot avea orice culoare, fiindcă nu se văd. Are picioarele păroase, iar mușchii din spatele tibiei sunt pronunțați, ca ai unui luptător.
— Sal’tare, stimate domn!
— Eu sunt Radu. Am zis să facem cunoștință, c-o să fim vecini un timp.
Pune berile și gogoșile pe masă, apoi îi întinde mâna.
— Vasile sunt. Nevastă-mea e Flori. Bine ai venit!
— Bine v-am găsit!
— Eu mă duc s-aduc niște pahare, spune femeia.

SFÂRȘIT


Fragmentul de față face parte dintr-o lucrare de ficțiune publicată în Revista Vulturul, numărul 1. Personajele, evenimentele și dialogurile sunt creionate din imaginația autorului și nu sunt reale. Orice asemănare cu evenimente actuale sau persoane, în viață sau nu, este accidentală sau fictivă. Toate drepturile sunt rezervate.
Fragmentul este oferit cu titlu gratuit pentru cititorii site-ului meu. Nicio parte a acestuia nu poate fi reprodusă, copiată, transmisă sau distribuită fără acordul editurii.
--------------------------
Dacă această scenă te-a captivat, poți cumpăra revista "Vulturul" în format tipărit.
Silvia Buzori
cumpără cartea