Șase păpuși Matrioșka

Despre scenă

Interogatoriul Biancăi Boghievici, soția senatorului, are loc la sediul Inspectoratului de Poliție din Sibiu, la câteva zile după accidentul de mașină în care și-a pierdut viața Carmen Dincă, angajata senatorului. Comisarii Ion Dumitrache și Alexandru Cazan vor să afle dacă această femeie rece și calculată poate fi autoarea crimei.

---

Aflat la adăpostul geamului-oglindă, în camera alăturată încăperii de interogatorii, Dumitrache o privește cu admirație amestecată cu o curiozitate firească. Alegerile vestimentare ale Biancăi Boghievici par a fi corelate cu locul, timpul și importanța evenimentului. Astăzi poartă un taior sobru, negru complet, singura pată de culoare fiind părul ei blond, lung până la jumătatea spatelui. Jacheta închisă în V lasă la vedere doar o mică parte din gât, iar fusta se termină cu o palmă deasupra genunchiului. Este machiată discret, doar cu creion dermatograf.
Încăperea de interogatorii nu are ferestre către exterior, pereții vopsiți într-o culoare gri-șobolan atemporală fiind deprimanți pentru nou-veniți. Singura lumină, ștearsă și galbenă, vine din centrul tavanului, de la o lampă cu sticla murdară. Bianca Boghievici nu pare să fie, însă, deranjată de aceste lucruri, comportându-se de parcă ar fi fost în living-ul somptuoasei ei vile.
Conform spuselor lui Cazan, alături de ea se află unul dintre cei mai râvniți burlaci de până în 40 ani din București. Avocat de prestigiu, cu multe cazuri civile câștigate de când și-a deschis propriul cabinet, Bogdan Chiru ar putea trece drept fratele clientei sale. Dumitrache i-a remarcat alura ariană și părul blond înspicat, tuns periuță, de când a intrat în încăpere. Ochii albaștri, încadrați de gene scurte și rare, sunt într-o permanentă mișcare pe chipul Biancăi Boghievici. Croiala costumului gri deschis îi pune în evidență corpul înalt și zvelt, mai mult slab decât lucrat în sălile de fitness. Pata lui de culoare este cravata turcoaz, cu un nod supradimensionat, exact ca în revistele de modă pentru bărbați pe care Dumitrache le citește în anticamera cabinetului de stomatologie.
Aude un zgomot pe hol, se uită la ceasul de la încheietura mâinii și deschide ușa. Îl vede pe Cazan la un birou și îi face semn să se apropie. Acesta se ridică, dispare după un colț, revenind câteva secunde mai târziu.
— Ce făceai la biroul lui Filimon? întreabă Dumitrache, arătând cu degetul mare în spate.
— Scoteam la imprimantă niște fotografii pentru doamna Boghievici.
— Ce fotografii?
— Încuietorile și farul spart de la mașina lui Matei Boghievici, plus cioburile găsite în paltonul domnișoarei Dincă, spune Cazan.
— Am înțeles. Intrăm?
Fără să aștepte răspunsul lui Cazan, Dumitrache apasă pe clanță și deschide ușa camerei de interogatorii. Rămâne, însă, blocat în prag, nereușind să facă niciun pas în interior. Un parfum dulceag, primăvăratic, se năpustește către el și un nod dureros i se pune în gât. După noaptea grea și aproape albă, simte că stomacul lui nu poate suporta avalanșa florală de iasomie.
— Bună dimineața tuturor! spune Cazan din spatele lui.
Dumitrache prinde bucuros câteva note picante de scorțișoară și cuișoare din direcția avocatului, mulțumindu-i în gând că nu trebuie să facă stânga împrejur și să-i paseze ștafeta lui Cazan. Reușește să înainteze, iar Cazan îl urmează îndeaproape.
— Bună dimineața! spune avocatul, luându-și rolul în primire încă de la început.
În jurul mesei metalice din centrul încăperii sunt patru scaune, așezate două câte două pe lungime. Polițiștii le aleg pe cele două libere. Cazan pune în fața lui fotografiile scoase la imprimantă și trage scaunul foarte aproape de masă. Dumitrache scoate un caiet cu foaie velină, îl deschide, zâmbindu-i avocatului:
— Având în vedere că în ultimele zile s-au întâmplat două evenimente de maxim interes pentru noi, iar doamna Boghievici are legătură cu ambele fapte, precizez că acesta nu este un interogatoriu, ci un interviu. Doamna Boghievici nu este suspectă, cel puțin pentru moment.
Lui Cazan i s-a părut că avocatul a răsuflat ușurat când a auzit ultima propoziție.
— Nu mai mult decât oricare altă persoană implicată, continuă Dumitrache.
Avocatul se uită la clienta sa cu o expresie neutră pe chip. Ochiul drept al acestuia are o mișcare de zbatere involuntară, pe care doar Dumitrache o remarcă. Bianca Boghievici strânge buzele într-un rictus și trage de marginea jachetei înspre fustă.
— De ce credeți că sunt implicată, domnule comisar? întreabă femeia. Pe Carmen n-am omorât-o eu, iar pe Matei…
Vocea i se frânge și tace. Numai simplul fapt că trebuie să se disculpe în legătură cu cele două morți îi provoacă silă și nu mai găsește cuvintele potrivite pentru a continua.
Dumitrache bate cu palma în masă. Sunetul verighetei lovită de metal o face pe femeie să tresară.
— Chiar și o sinucidere poate avea un autor moral! atacă Dumitrache încă de la început. Iar dacă doriți să vorbim despre domnișoara Dincă, atunci să vorbim!
Comisarul ia fotografiile din dreptul lui Cazan și le trântește pe masă. Bianca Boghievici își ferește privirea. Un fior îi cuprinde tot corpul la gândul că în fotografii îl va vedea pe cumnatul său, în ipostaze post-mortem.
— Încuietorile mașinii nu au fost forțate. Vă rog să vă uitați aici! bate Dumitrache cu arătătorul în fotografii. Mașina care a omorât-o pe domnișoara Dincă, adică mașina cu care numai dumneavoastră și domnul Matei Boghievici vă deplasați, a fost deschisă cu cheia originală. Sau cu dublura acesteia.
Imprimă o tonalitate înaltă vocii sale, asprimea venind de la noaptea scurtă și țigările fumate în plus. Se uită intens la femeie. Aceasta se relaxează când înțelege că fotografiile nu au legătură cu Matei Boghievici.
— Nu știu nimic despre acest lucru, răspunde ea.
— Mă credeți că m-am săturat? Nimeni nu știe nimic, toată lumea e nevinovată! Doar că eu am de rezolvat o crimă produsă cu sânge rece la noi în oraș.
Dumitrache lovește pentru a doua oară în masă, de data aceasta cu pumnul. Dacă nu l-ar cunoaște mai bine, Cazan ar crede că este nervos.
— Poate ar trebui să ne calmăm, strânge avocatul buzele. Doamna Boghievici a venit de bună voie aici, din dorința de a ajuta oamenii legii. Chiar dumneavoastră ați spus că acesta este un interviu, nu un interogatoriu!
Comisarul îl ignoră cu bună-știință și continuă să-i pună întrebări femeii:
— Unde se află, de obicei, dublura cheii? Cine are acces la ea?
— Acasă, cred, răspunde Bianca Boghievici. Nu știu, n-am avut niciodată nevoie de ea. Clipește des, în același ritm cu înșiruirea cuvintelor.
— Răspunsurile pe care mi le oferiți nu sunt revelatoare și în curând va trebui să formulăm niște acuzații oficiale, se încruntă Dumitrache. Cuta dintre sprâncene are forma literei U și adâncimea ei denotă sute de mișcări similare.
— De fapt, ce vreți de la doamna Boghievici? se face util avocatul. Până acum nu am auzit decât amenințări nefondate. Doamna nu are niciun amestec în cele două cazuri, în afară de faptul că le cunoștea pe victime.
— Doamna avea acces atât la dublura cheii, cât și la original, ridică comisarul degetul mare. Se uită cu ochi reci la femeia din fața sa. Doamna - face o pauză de efect - avea un motiv întemeiat și anume gelozia. Ridică arătătorul pentru a continua numărătoarea. Tot doamna - accentuează cuvântul până la limita bunului-simț - putea lipsi de la petrecere pentru 20 - 30 minute, înarmată cu cheia mașinii în buzunar, cu gândul de-a o ucide pe Carmen Dincă.
Degetul mijlociu încheie enumerarea, însă comisarul nu se oprește.
— Nimeni n-ar fi întrebat unde este, poate ar fi presupus că se schimbă în camera din spate, așa cum o făcuse și înainte de petrecere. Nu există camere de supraveghere, nu există martori, dar eu cred că avem suficiente probe pentru a merge mai departe. Cred că doamna procuror de caz ar fi încântată să afle că am reușit să aflăm criminalul în mai puțin de patru zile. Nu-i așa?
Se uită la Cazan și îi face cu ochiul fără ca ceilalți doi să observe mișcarea. Tânărul aprobă discret din cap. Dumitrache se întoarce cu fața către Bianca Boghievici și Bogdan Chiru. Nu găsește nicio fisură în logica prezentată și este satisfăcut de acest lucru. Se lasă pe spătarul scaunului, cu mâinile încrucișate pe piept. Marginea de sus îl înțeapă sub omoplați, iar partea de jos îl obligă să țină picioarele flexate într-un unghi dureros.
— Uitați care e problema! gesticulează larg avocatul. Doamna Boghievici nu are niciun amestec în această poveste. Regretă că domnișoara Dincă a avut un sfârșit nemeritat și violent, dar nu a fost implicată.
Cazan ridică din umeri și răspunde:
— Atunci a fost complicea domnului Matei Boghievici și, cuprins de remușcări, acesta s-a sinucis în același loc în care a comis crima.
— Dar…
— De ajuns, Bogdan! îi retează avântul femeia. Cu mâna dreaptă descrie în aer o linie orizontală și se uită la avocat cu ochi îngustați ca o lamă de ghilotină.
— Nu trebuie să declari nimic, Bianca, o privește avocatul.
Bianca Boghievici îl ignoră și se întoarce către polițiști.
— Vă înțeleg perfect, domnule comisar, spune ea. Spuneați mai devreme că v-ați săturat de situația creată și de faptul că nimeni nu spune nimic concret.
— Bianca, cred că ar trebui… încearcă avocatul să o convingă.
— Am vorbit serios, Bogdan! Mulțumesc pentru tot ajutorul, dar de acum încolo mă descurc. Trebuie să terminăm odată pentru totdeauna! O să te rog să pleci.
Vocea fermă, maxilarul încleștat și poziția țeapănă a femeii arată că nu așteaptă comentarii. Bogdan Chiru lasă umerii în jos, strânge hârtiile de pe masă și iese din încăpere fără să salute.
Comisarul își găsește de lucru cu cana de cafea, pentru a masca surpriza produsă de expedierea avocatului. Mișcarea degetelor pe toartă îi trădează neliniștea resimțită. Bianca Boghievici pare genul de femeie imprevizibilă. Spre est arată harta, spre vest se îndreaptă ea, doar pentru că așa i-a spus intuiția. Sau poate doar încearcă să câștige credibilitate în ochii mei?
— L-ați pus cu botul pe labe. Așa procedați cu toți? o întreabă Dumitrache.
— M-a adus de urgență în Sibiu și l-am rugat să mă însoțească până aici pentru a nu fi singură.
— Și l-ați expediat la hotel tocmai acum, când ne pregătim să vă acuzăm de crimă? copiază Cazan stilul lui Dumitrache.
— Nu sunt vinovată. Mai bine discutăm fără avocat, pentru a termina mai repede. Ei au un stil aparte de a vorbi… în contradictoriu. Pierdere de vreme! ridică femeia din umeri.
Cazan vede că și-a recăpătat stăpânirea de sine. Nu se poate abține să n-o admire.
— Atunci haideți să ne povestiți întâmplările din perspectiva dumneavoastră! îi spune el. Să începem cu duminică seară. Își aranjează ochelarii pe nas cu un gest mașinal și trage o coală albă din mapa pe care o adusese cu el.
— Să vă povestesc pas cu pas totul?
— Nu neapărat! începe Dumitrache interviul încrucișat. Întâi am dori să aflăm la cine v-ați referit când ați făcut remarca cu ochii dulci.
Buze întredeschise și iris mărit. Surpriză totală! Nu m-am exprimat eu cum trebuie sau, exact cum a spus senatorul, nu ea a spus asta?
Dumitrache reformulează, pentru a fi sigur de presupunerea sa:
— La petrecere ați fost auzită spunând că nu mai suportați ca acea femeie să-i facă ochi dulci soțului dumneavoastră. Noi vrem să știm la care femeie v-ați referit.
— Domnule comisar, nu știu ce-ar trebui să fac mai mult pentru a avea o discuție normală. L-am rugat pe Bogdan să plece pentru a nu ne mai încurca și a încheia mai repede totul. Credeam că am terminat cu jocurile…
— Păi am terminat cu jocurile, clipește Dumitrache. Acum am început interogatoriul adevărat. Ce femeie se uita galeș la domnul senator?
— În general se uită multe, surâde Bianca Boghievici. Cristian este un bărbat bine și întoarce priviri - galeșe, cum ați subliniat - mai tot timpul. Dar nu m-a deranjat treaba asta niciodată. Nu văd de ce m-ar deranja acum, după atâția ani împreună.
— Deci negați că ați spus acest lucru? vrea comisarul să fie sigur. Că v-ați săturat?
— Neg că am spus vreodată acest lucru. Oamenii frumoși trebuie să fie cu oameni frumoși, altfel nu vor înțelege niciodată viața partenerilor.
— La ce anume vă referiți? întreabă Dumitrache.
— Eu și Cristian suntem doi oameni frumoși, spune femeia ridicând bărbia. Știm cum să trecem prin viață, amiciții sau legături profesionale fără ca privirile, vorbele și insinuările să ne afecteze viața de cuplu.
— Cine era prietena cu care discutați la toaletă? intervine Cazan.
Dumitrache zâmbește, făcându-și de lucru cu dosarul din fața sa. Rolul de polițist bun îl prinde excelent pe colegul său mai tânăr. Bianca Boghievici surâde, căzând pradă unei strategii vechi, care nu dă greș niciodată.
— Nu am decât două prietene. Niciuna dintre ele nu a putut veni la ziua lui Cristian.
— OK, bate darabana Cazan pe masă, atunci cu cine discutați la toaletă?
Femeia întoarce privirea către stânga și pare că analizează concentrată ușa.
— Am fost de două ori la toaletă. Prima dată am așteptat fiindcă era aglomerat, tocmai ajunseseră invitații după drumul din București. Dar nu era nimeni lângă mine care să aștepte, murmură contrariată. A doua oară… a, da! chiar înainte să plecăm. I-am lăsat geanta lui Matei.
O amintire dureroasă - mâna ei atingând-o pe a lui Matei - o obligă să se oprească pentru o clipă.
— El a stat chiar în fața ușii până am ieșit eu, continuă femeia. N-am văzut pe nimeni altcineva.
Dumitrache și Cazan își intersectează nedumeririle din gânduri. Amândoi simt că femeia spune adevărul, iar acest lucru nu-i ajută.
— În timpul petrecerii ați observat dacă domnul Boghievici a plecat pentru mai mult timp? schimbă comisarul registrul.
— Vă referiți la soțul sau la cumnatul meu? îl prinde femeia pe picior greșit.
— La ambii, nu renunță Dumitrache.
— Niciunul n-a lipsit atât de mult încât să justifice crima, dacă la asta vă gândiți. Soțul meu are o personalitate puternică, doar la exterior, însă. Dacă ar trebui să rănească pe cineva, ar da înapoi ca un cățeluș speriat. Despre crimă nici nu poate fi vorba! râde Bianca Boghievici.
— Iar cumnatul?
— Iubea oamenii și animalele deopotrivă, n-a omorât nici măcar o furnică pentru a chema ploaia când era mic. Nici eutanasierea câinelui familiei n-a putut s-o aprobe acum câțiva ani! Și ar fi trebuit s-o facă! Bietul animal nu mai putea mânca, avea dureri cumplite de la rănile din gură.
— Dumneavoastră ați putea ucide? întreabă Dumitrache, evitând să se uite la femeie.
Aerul s-a îngreunat în așteptarea răspunsului. Este un test, unul pentru care nu există sesiune de corijențe; toți din încăpere o știu.
— Până să îi cunosc pe frații Boghievici, aș fi răspuns că oricine poate ucide, în anumite circumstanțe. Mi-am schimbat părerea: nu oricine poate omorî un om, dar eu cred că sunt una dintre acele persoane care ar putea lua viața cuiva.
— Adevărat? întreabă candid comisarul.
— Puteți să mă înțelegeți greșit și să interpretați cum doriți această afirmație.
Își aruncă părul pe spate și un val de parfum aleargă către bărbați. Dumitrache prinde o notă proaspătă de citrice și se agață de ea. Cazan o privește întrebător.
— Nu am copii încă, dar sunt convinsă sută la sută că aș ucide pentru ei.
— Doar pentru copii? nu renunță Dumitrache.
— Vreți să-mi spuneți că dumneavoastră n-ați face-o? ridică Bianca Boghievici capul spre Dumitrache, clipind des. N-ați ucide pentru a vă salva copiii? repetă femeia întrebarea, aruncând mingea în terenul lui.
Fără să-și dorească această pasă, comisarul simte cum un val de căldură îi inundă corpul. În fața ochilor i se perindă imaginile fetelor lui, ca diapozitivele cu povești pe care tatăl lui le proiecta când era în vacanța de vară.
— Aici nu e vorba despre mine sau despre copiii mei, ci despre o domnișoară care a fost omorâtă brutal, îi retează comisarul atacul. Motivul nu e atât de pur precum lăsați să se înțeleagă.
— Dacă sugerați că eram geloasă pe Carmen fiindcă îi făcea ochi dulci lui Cristian și de aceea am hotărât s-o omor… pot să vă informez că aș putea fi criminal în serie.
Râde eliberator, ușor strident și tensiunea din pieptul ei se spulberă.
— Doamnă Boghievici, îi vine lui Cazan o idee, ați observat ceva ciudat duminica trecută? La petrecere? Orice care să ne ajute?
Femeia își aranjează din nou jacheta și culege o scamă imaginară de pe fustă.
— Poate când au venit invitații? Sau la masă? o ajută Cazan.
Bianca Boghievici lasă capul în jos, gândindu-se la ziua aceea.
— Nimic?! întreabă Cazan și doi stropi de salivă îi aterizează pe mână.
— Nu, nimic. Totul a fost ca de obicei, răspunde Bianca Boghievici.
Trece în revistă cu ochii minții filmul petrecerii. Palmele stau în expectativă, în fața ei. Când realizează că a văzut ceva ieșit din comun, îngaimă șocată de perspectivă:
— Când ne-am suit în mașină… Oh, Doamne!
— Ce s-a întâmplat? se apleacă Dumitrache peste masă, cu antebrațele paralele.
— Eu am urcat în mașină, mi-am prins centura, dar Matei nu reușea să intre. L-am întrebat ce se întâmplă și mi-a spus că scaunul e tras la maxim în față. A trebuit să se aplece ca să apese clapeta pentru a-l muta mai în spate. El e subțirel, dar are picioare lungi, explică femeia.
Comisarul nu vrea să-i corecteze timpul verbal și să-i spună că domnul Boghievici a fost subțirel.
— Acest lucru vi s-a părut ieșit din comun? întreabă Cazan. Poate a scăpat ceva în spatele scaunului șoferului, l-a împins și a uitat să îl repună pe poziție. Mie mi se întâmplă din când în când.
— Posibil să se fi întâmplat așa, aprobă Bianca. Dar ăsta a fost singurul lucru neobișnuit. Nu știu dacă e relevant sau nu.
Își presează buzele una de cealaltă, ca și cum s-ar fi rujat în fața oglinzii. Comisarii se privesc scurt și încep să strângă hârtiile de pe masă.
— Vă mulțumim pentru amabilitate! încheie Cazan. Vă rugăm să ne stați la dispoziție și în zilele următoare. Cel mai probabil vom mai avea întrebări legate de unul sau de ambele cazuri.
— Nici nu va trebui să alergați după noi, îl liniștește femeia, fiindcă vom fi în Sibiu. Cristian vrea să îl înmormântăm pe Matei aici. Dacă ăsta e locul în care a ales să-și încheie viața… poate va fi liniștit… dincolo.
Iese din camera impersonală cu geanta agățată de mijlocul brațului. Dumitrache e convins că a văzut o lacrimă în colțul ochiului drept al femeii.

SFÂRȘIT

Fragmentul de față face parte dintr-o lucrare de ficțiune. Personajele, evenimentele și dialogurile sunt creionate din imaginația autorului și nu sunt reale. Orice asemănare cu evenimente actuale sau persoane, în viață sau nu, este accidentală sau fictivă. Dreptul scriitoarei Silvia Chindea de a fi identificată ca autor al acestui roman este reglementat de Legea nr. 8/1996 (cu modificările și completările ulterioare) privind dreptul de autor și drepturile conexe (actualizată în 2015). Toate drepturile sunt rezervate.
Fragmentul este oferit cu titlu gratuit pentru cititorii site-ului www.silviachindea.com. Nicio parte a acestuia nu poate fi reprodusă, copiată, transmisă sau distribuită fără acordul prealabil al autoarei Silvia Chindea. Cererile pentru publicarea acestui fragment, în format e-book sau tipărit, trebuie trimise pe adresa de email.
--------------------------
Dacă această scenă te-a captivat, poți cumpăra romanul "Șase păpuși Matrioșka" în două formate: carte tipărită și e-book. Dacă alegi e-book, vei primi toate cele trei variante disponibile – mobi, epub, pdf, putând astfel să citești pe mai multe dispozitive electronice, fără costuri suplimentare. Iar dacă vrei să mai citești fragmente sau să vezi fotografii din Sibiu, te aștept și pe pagina de Facebook a romanului.
Silvia Chindea